Regulament oficial – Sensation Party | The Sensation
Organizator: Sensation Party (societate comercială) | Brand: The Sensation | Grup: Sensation Media Group
Evenimentele sunt organizate de Sensation Party, societate comercială, care operează și promovează evenimentele sub brandul The Sensation, în cadrul Sensation Media Group. În cuprinsul prezentului regulament, termenul „Organizator” se referă la societatea Sensation Party.
Rezumat rapid (important):
- Acces 13+. Sub 13 ani: acces interzis.
- 13–18 ani: doar cu acord parental în original (printat) + act de identitate.
- Pentru 13 ani: părintele/tutorele legal trebuie să aibă bilet valabil și să rămână cu minorul pe toată durata evenimentului.
- Deținerea biletului NU garantează accesul (siguranță, comportament, documente, capacitate).
- Refuzul controlului de securitate = refuz acces, fără ramburs.
1. Introducere
Prezentul regulament se aplică tuturor evenimentelor organizate de Organizator, desfășurate și promovate sub brandul The Sensation, inclusiv seriei de evenimente Sensation Party.
Prin achiziționarea biletului/brățării și/sau prin accesul în locație, Participantul declară că a citit, a înțeles și acceptă integral prezentul regulament.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament în orice moment, inclusiv după achiziționarea biletului și/sau imediat înainte de eveniment. Modificările sunt aplicabile din momentul publicării pe site/canalele oficiale.
2. Definiții
- Bilet / Brățară – dovada dreptului de acces.
- Participant – orice persoană care intră sau încearcă să intre în perimetrul evenimentului.
- Perimetru – zona de desfășurare a evenimentului, inclusiv punctele de acces.
3. Condiții generale de acces
- Accesul este permis doar prin punctele stabilite de Organizator și în intervalul comunicat.
- La intrare, Participantul este obligat să prezinte bilet/brățară valid(ă) și act de identitate în original.
- Deținerea biletului NU garantează accesul. Organizatorul poate refuza accesul și/sau evacua Participantul pentru: încălcarea Regulamentului, comportament inadecvat, stare de ebrietate, motive de siguranță, suspiciuni rezonabile sau atingerea capacității maxime.
- Brățara trebuie purtată intactă. Brățările tăiate, resigilate, deteriorate sau modificate sunt nevalabile și pot fi reținute.
- Ieșirea din perimetru poate fi definitivă (reintrarea poate fi refuzată) conform politicii evenimentului/locației.
4. Accesul minorilor (13+)
⚠️ ATENȚIE: Accesul minorilor este permis STRICT în condițiile de mai jos. Nerespectarea acestora atrage refuzul accesului FĂRĂ returnarea contravalorii biletului.
4.1. Sub 13 ani: acces strict interzis, indiferent dacă minorul este însoțit sau nu.
4.2. 13 ani: acces permis NUMAI dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile:
- minorul este însoțit la intrare de părinte sau tutore legal;
- părintele/tutorele legal deține BILET valabil pentru eveniment;
- părintele/tutorele legal rămâne alături de minor pe TOATĂ durata evenimentului;
- se prezintă Acordul parental în original (printat), completat și semnat de părinte/tutore legal;
- minorul prezintă act de identitate în original.
4.3. 14–18 ani: acces permis NUMAI dacă sunt îndeplinite cumulativ:
- se prezintă Acordul parental în original (printat), completat și semnat de părinte/tutore legal;
- minorul prezintă act de identitate în original.
Pentru minorii cu vârsta de 13 ani, părintele/tutorele legal este obligat să:
• dețină bilet de acces;
• fie prezent împreună cu minorul la intrare;
• rămână alături de minor pe întreaga durată a evenimentului.
Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru minorii lăsați nesupravegheați, iar părintele/tutorele legal răspunde integral pentru comportamentul acestora și pentru orice prejudiciu cauzat.
4.4. Nu se acceptă acorduri în format digital (email, WhatsApp, PDF), fotografii pe telefon, copii scanate sau declarații verbale.
4.5. Organizatorul are dreptul să rețină Acordul parental la intrare ca dovadă a verificării.
4.6. Organizatorul nu este ținut răspunzător pentru acorduri prezentate fraudulos; răspunderea pentru autenticitatea datelor și a semnăturii revine exclusiv persoanei care prezintă documentul.
4.7. În lipsa oricăruia dintre documentele menționate mai sus sau a biletului părintelui (unde este obligatoriu), accesul este refuzat fără rambursarea contravalorii biletului.
Descarcă Acordul Parental:
📄 Descarcă acordul parental (PDF)
Documentul trebuie completat, semnat și prezentat în original (printat) la intrare.
5. Control de securitate
- Controlul corporal și al bagajelor este obligatoriu.
- Refuzul controlului atrage refuzul accesului și/sau evacuarea, fără ramburs.
- În caz de suspiciuni rezonabile, Organizatorul poate solicita sprijinul autorităților competente.
6. Obiecte interzise
Este interzis accesul cu droguri/substanțe interzise, arme, obiecte periculoase, materiale inflamabile/explozive, articole pirotehnice, spray-uri/aerosoli, drone, aparatură foto-video profesională, recipiente din sticlă, alcool, alimente/băuturi din exterior și orice alte obiecte ce pot pune în pericol siguranța participanților.
Lista este neexhaustivă. Organizatorul poate refuza accesul în măsura în care obiectul deținut poate pune în pericol siguranța sau buna desfășurare a evenimentului.
7. Conduită
- Este interzis comportamentul agresiv, hărțuirea, amenințările sau deranjarea altor participanți/personal.
- Este interzis accesul și/sau prezența în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor interzise.
- Organizatorul poate evacua Participantul fără ramburs și poate interzice accesul ulterior.
8. Foto – video
- Evenimentul poate fi fotografiat/filmat de Organizator, parteneri și presă acreditată.
- Prin participare, Participantul își exprimă acordul ca imaginea/vocea sa să fie utilizată în materiale promoționale, fără pretenții financiare.
9. Supraveghere video și date personale
Perimetrul poate fi monitorizat video pentru siguranță și conformare legală.
10. Bilete / brățări / retur
- Biletele și brățările nu se returnează.
- Nu se rambursează contravaloarea biletului în caz de refuz justificat al accesului (lipsă documente, încălcarea Regulamentului, refuz control, obiecte interzise, stare de ebrietate etc.).
- Organizatorul poate modifica programul/line-up-ul din motive logistice sau de siguranță.
11. Forță majoră
În caz de forță majoră, circumstanțe neprevăzute sau dispoziții ale autorităților, evenimentul poate fi modificat, suspendat sau anulat, conform legii.
12. Limitarea răspunderii
- Organizatorul nu răspunde pentru bunuri pierdute/furate/deteriorate în perimetru.
- Organizatorul nu răspunde pentru prejudicii cauzate de alți participanți, decât în limitele legii.
13. Sancțiuni / documente false
Utilizarea biletelor/brățărilor falsificate sau a documentelor false atrage refuzul accesului și poate fi sesizată autorităților competente.
14. Litigii
Orice dispută se soluționează de instanțele române competente; legea aplicabilă este legea română.


